FIER, (
2, 3) fiare,
s. n. 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenușie, maleabil, ductil, cu proprietăți feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se folosește pe scară largă în industrie; (
impr.) oțel (moale). ◊ Epoca fierului (sau de fier) = perioadă din istoria orânduirii comunei primitive care a durat de la mijlocul mileniului al II-lea
a. Cr. până în primele veacuri
p. Cr., când omul a început să prelucreze și să folosească fierul. ◊
Loc. adj. De fier = tare, puternic, rezistent; neînduplecat; riguros, sever. ◊
Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier (ars sau roșu) prin inimă = a avea o senzație intensă și bruscă de durere, de spaimă etc.
2. Numele mai multor unelte, instrumente etc. sau părți ale lor făcute din oțel ori din fontă;
a) (adesea determinat prin „de călcat”) unealtă întrebuințată la călcatul rufelor sau al hainelor;
b) (adesea determinat prin „de frizat”) instrument de forma unui clește care servește la ondulatul părului;
c) (adesea determinat prin „de plug”) fiecare dintre cuțitele plugului;
d) clește cu care se iau cărbunii din foc;
e) (adesea determinat prin „roșu”) unealtă, vergea sau bucată de fier înroșită la foc, cu care se ard unele răni sau se înseamnă vitele cu marca proprietarului;
f) lamă sau ascuțiș de armă tăioasă;
p. ext. sabie. ◊
Expr. A trece prin ascuțișul fierului = a tăia, a omorî, a pustii, a trece pe sub ascuțișul sabiei. ♦ Bucată de oțel (în formă de drug). ♦ Fier vechi = obiecte de metal uzate, care nu mai pot fi utilizate și care se adună spre a fi retopite. ◊
Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nici o importanță unui lucru.
3. (La
pl.) Lanțuri, cătușe cu care sunt legați prizonierii, deținuții. ♦ Piedică de cai făcută dintr-un lanț. [
Var.:
fer s. n.] –
Lat. ferrum.